This post is also available in:
Română
Cum era pe lista noastră de vizitat și cu ajutorul unei super oferte la Wizz Air (78 ron/ persoana dus-întors), am ajuns la Cluj. După ce ne-am cazat următorul lucru a fost “Unde mâncăm bine în Cluj ?”.
Cluj Napoca s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, iar acest lucru a dus la apariția multor restaurante, cafenele și bistrouri, dar noi am vrut să mergem undeva cu istorie, traditional și cu multă dragoste pusă în mâncare.
Nu am găsit ceea ce ne doream în toate locațiile în care am ajuns, dar mai jos sunt descrise cele care ne-au surprins, în mod plăcut, prin cel mai important aspect, gustul bucatelor.
se află în centrul vechi al Clujului, pe str. Inocențiu Micu Klein, nr. 17, într-o casă ce a fost construită prin anii 1840-1843. Dar pe lângă arhitectura superbă și personalul atent, cel mai mult mi-au plăcut prețurile, care sunt pe măsura buzunarelor tinerilor, mai exact a studențiilor care frecventează într-un număr mare acest local.
Bucătăria Café Bulgakov oferă un sortiment de bucate ardelenești tradiționale și câteva specialități ale casei.
Noi ne-am comandat:
– “Ciufulici din Carpați” – piept de pui pane în cartofi, cu caș, smântănă și usturoi – excellent!!! – 28 ron
– Gulaș unguresc – mult mai bun decât cel mâncat în Budapesta – 16 ron
Un local cu un farmec aparte și plin de istorie, anul acesta împlinesc 48 de ani de când s-a deschis.
Adresa: Bulevardul Eroilor, nr. 37
Încă cu un iz de comunism de la mobilier, la tacâmuri, servețele în pahare și până la îmbrăcămintea ospătarilor, însă cu niște bucătărese adevarate (nu vreun chef cu scoală la Paris) care pregătesc bucate tradițional românești, ardelenești, ungurești și săsești.
Majoritarea clienților (români și foarte mulți străini) vin hotărâți să mănânce faimoasa “Varză a la Cluj” (18 ron și 21 ron pentru cea cu ciolan afumat) dar în meniu mai găsim:
Iți place rockul, motoarele și mâncarea gustoasă???
Adresa: Str. Strâmbă, nr. 23 , la 5 min. de sala Polivalentă și Cluj Arena.
Și aici ne-am hotărât destul de greu ce să comandăm. Acestea sunt doar câteva bunătăți pe care le poți găsi, scăldate în ritmuri nebunești de muzică rock: sandwich Route 66, halaszie (supă de pește), supă cremă de porumb cu bacon, highway burger, smoky rock quesadilla, buffalo wings, coaste motor rock și deserturi care te fac să fredonezi piesele preferate.
După minute bune de dezbătut ne-am hotărât la platoul light combo – 45 ron și la nebunia de torre de batata – 20 ron.
De aici cred că am plecat cu cel puțin 1 kg în plus!
Iar ultimul loc pentru o seara de bere.
Adresa: Calea Manastur, nr. 2-6
Amenajată într-un stil absolut unic, Fabrica de Bere înseamnă „Camera Barului”, „Camera malţului”, „Camera Laborator” sau „Camera Restaurant”, patru încăperi ale localului denumite sugestiv, în concordanță cu decorul fiecărui spațiu. Însă elementul cel mai interesant al decorului este faptul că toţi consumatorii pot asista la procesul de fabricare a berii, pentru că acesta se poate urmări prin intermediul pereţilor de sticlă care dezvăluie linia de producţie.
Noi ne așteptam să vizităm o fabrică adevărată, dar din păcate doar aceste încăperi au mai rămas din Fabrica de Bere Ursus ce avea o istorie de peste 135 de ani care a fost demolată în 2013 și construit un ansamblu rezidențial.
Sper că acest articol să vă fie de folos dacă ajungeți pe la Cluj!
Promit să revin cât de curând cu articolul în care vom descoperi Cluj Napoca.
Iar dacă acum fugiti să mâncați ceva…Poftă bună!